
Explorarea mamografica a glandelor mamare nu prezintă nici un factor de risc, chiar mai mult este recomandată cu tărie de către specialişti femeilor cu vârste între 40 şi 60 de ani. Acest examen de depistare poate fi extins şi către ceilalţi poli de vârstă, în special pentru a depista în stadiu incipient orice afecţiune la nivelul sânilor. Când vorbim de radiaţia ionizantă, este cunoscut faptul că prezintă pericol,dar în momentul utilizării în mod corect cu aparataj corespunzător devine utilă. În acest context mamografia reprezintă un exemplu perfect. Beneficiile examinării mamografice depăşesc riscul de orice fel datorat iradierii. Doza de iradiere este foarte mică şi nu implică efecte secundare chiar dacă examinarea se repetă în fiecare an, pe o durată mai mare de 10 ani. Unele studii demonstrează că mamografia efectuată anual poate reduce rata de deces provocată de cancerul la sân cu mai bine de 30%. De curând s-a estimat că iradierea necesară pentru efectuarea unei mamografii este mai mică decat iradierea cosmică la care este expus un pasager ce face un zbor intercontinental sau un schior aflat pe munte la peste 3000 de metri.
Societatea americană pentru cancer recomandă tuturor femeilor care nu prezintă nici un fel de simptome şi care nu detectează noduli mamari să urmeze aceste indicaţii:
Profilaxia şi depistarea precoce a modificărilor în structura glandei mamare în ziua de azi reprezintă nu doar o posibilitate dar şi o necesitate p-u doamnele după 40 ani. Ceea ce oferă investigarea mamografică. Calitatea examinării depinde de dotările aparatajului şi calificarea medicului ce efectuează examinarea.
În concluzie fiecare om este liber să ia o decizie. Dar important este ca rezultatul sa fie perfect.